Formular ofertă îp   Temă proiect îp
Setări PdC   Setări CTgaz   CTgaz vs PdC
Cât consumă PdC   Boiler-PdC preț   PdC Hyundai preț
IPAT=încălzire în pardoseală   PdC=pompă de căldură
  1. sibo
  2. Centrale
  3. Centrală termică pentru...

Centrală termică pentru casă 150, 200, 250 m² Pompa

Probleme cu încălzirea în pardoseală? Cum reglez?  
 
Grup de pompare și amestec ⇒ bani aruncați  
 
Asistență tehnică încălzire pardoseaă, sanitare  
 
sibotherm app tel&lap în setări browser  
 
Ne lăudăm cu multe cliente smart; onorați.  
 
Lumea ne dă 5 stele pe Gugăl.


Centrală termică pe gaz pentru casă de om? Hală?
Trebuie calcul centrală termică ∑n³ = ∬kW⁴?
Cea de apartament e prea mică?
Știm ce înseamnă 25 kW pentru încălzire?

Știai că CTgaz au 3 puteri? Vorbim de praguri, nu de plajă modulare.
1° putere maximă
2° putere minimă
3° putere de pornire

Contează puterile minimă și de pornire, mai ales pentru încălzirea în pardoseală?

Este incredibil de dificil ca CTgaz să facă amestec de puțin gaz + puțin oxigen + scânteie în aceeași cameră de ardere pentru a avea puterea de pornire mică-mică?

Spune instalatorul? 35 kW, dle! Știe ce e ăla regim de transfer termic staționar, tranzitoriu? Aa! Ok. Curgere laminară, turbionară? 😮🤕🙄

Apă caldă pentru 2 🚿 dușuri deodată? Ok = CT 24 kW + acumulare, 7k lei.

Încălzire în pardoseală probleme? Ce caută lumea pe Google iarna cu centrală nepotrivită și automatizare ON/OFF?

Pe scurt ° Ce poate face o biată rezistență electrică de 2 kW?
Face careva diferența dintre apă caldă făcută instantaneu sau cu acumulare?

Hmm! Incredibil cum induc instalatorii și alți experți de pe net oamenii în (t)eroare.
Păi, pentru doar încălzire, noi punem pompe de căldură de 6kW la case de ±200m².

Lumea nu face o diferență elementară:
A. putere pentru încălzire și
B. putere pentru apă caldă INSTANTANEE.

Mda, să fac instantaneu apa rece de la 10°C la 50°C, normal că am nevoie de bicepși, kW (putere). Normal că dacă vreau apă caldă instantaneu-preparată într-o garsonieră, sunt nevoit să pun o CTgaz de 24kW. Dăăă!

2 kW ce pot face?
Un boiler de 100..200 litri = ACUMULAREEE. Ce putere are rezistența electrică? 32kW? 35kW? Hmm! Are un kk-miți de 1,8..2,0kW; rareori 3kW.

De ce de 24kW?
Te rog, vezi: Putere minimăOpenTherm și multe alte articole.

Articolul este vechi, va fi înnoit.

Pentru încălzire ne interesează ca puterea minimă să fie mică, sub 3 kW; în schimb, apă caldă 2 dușuri simultane înseamnă putere peste 35 kW. Vezi modelele cu modulare de la 1,5..3 kW la peste 32..35 kW și pompe puternice 7+ mCA, în Top CT gaz.

Am actualizat Cele mai bune centrale termice pe gaz, Pompă de căldură preț explicat, Pompe de căldură păreri tehnice.

Putere centrala termica casa 150 200 250 mp
Putere centrală termică casă 150 200 250 mp
40 kW 35 kW 30 kW 24 kW 20 kW 12 kW
Câââțțți kilovați să partikipe?
Cele mai bune centrale termice 2 kW
Putere centrală termică (în timp real) 2 kW
Cele mai bune centrale termice 26°C
Adaptarea meteo = putere și temperatură agent termic variabile ⇒ în casă, temperată constantă.
Elegant: afară, 26° în apă, putere 2 kW20,9°C în casă (21° setat).

Cât consumă o centrală pe gaz?

Câți metri cubi? De fapt, câți kilowați oră? 1 m³ gaz conține cca 10,5 kWh. Deci, o centrală care merge continuu (fără oprire) cu 3,4 kWh/h consumă 1 m³ în 10,5 : 3,4 = 3 ore ⇒ CT consumă 8 m³/zi = 240 m³/lună = 2.520 kWh/lună ⨯ 0,16 lei/kWh = 403 lei/lună.
Ce factură de gaz voi avea cu centrala în condensare? CT convenționale aveau raport de modulare 1:2, ~12→24 kW.

Ciudat 😮 pentru mulți: o casă modernă, P +E, 140 m², termoizolată, încălzire în pardoseală, ianuarie, consumă 3..5 kWh/h, inclusiv 🚿.

Cat consuma o centrala termica pe gaz
Cât consumă, de fapt, o centrală termică pe gaz?
Un exemplu de factură 468 lei care ne spune că în medie orară CT consumă doar 4 kW (kWh/h).

Propriul calcul în link: Cât consumă o centrală termică pe gaz, de fapt?

În Vest 12 kW, de ce? Au case mai mici sărăntokii?

Pompele de căldură de 8..16 kW costă mii de euro, unele chiar peste 10k €.


Putere centrala termica 11 kW
Centrală termică pe gaz de 11 kW pentru casă?

O biată centrală de 24 kW poate încălzi o casă cu suprafață de 100, 150, 200 mp, chiar peste 250 m² (case moderne, izolate termic). Instalatorii propun mult mai mari, de parcă omul are hală, nu casă. Din diferența de bani aș lua un learning thermostat vs CT de 30 kW, 35+ kW.
La case de locuit (sau apartamente), putere centrală termică =
1° putere preparare instantanee apă caldă menajeră, un duș generos,
NU
2° putere încălzire în casă.
Căldura merge 24/24, pe când apa caldă are nevoie de ceva putere: umplere cadă, vreo 100 de litri, în 7..8 minute.

Adaptare meteo & om cozy floor
Adaptare meteo & om – cozy floor

Termostate și centrale → OpenTherm: de la on/off în viitorul 🙏 modulant

Top cele mai bune centrale termice gaz
Top cele mai bune centrale termice gaz

Putere centrala termica casa 200 mp, necesarul de caldura, kW
Putere centrală termică pentru casă 200 mp, necesarul de căldură, kW, pompa?

Centrală pe gaz pentru casă de locuit, sau pentru hală?

Nu te bucura că stă centrala! Este timpul când arunci cu surplusul de energie deja consumat.

Centrala dă putere prea mare și când nu e nevoie 🙁 Nu prea modulează ¯\_(ツ)_/¯.

Puterea mică permite deltaT mică. De ex. tur 28°C, retur 26°C. Chiar sub 1°C 😉
Astfel: putem scălda podeaua muuult continuu & constant. Și primăvara. Și caloriferele, hai!
Astfel: cu doar una, două bucle deschise în toată casa, centrala (pompa de căldură) nu intră-n „supra-temperatură”. La fel, cu doar o scăriță de baie pornită, CT nu se-ncurcă.

CASCADĂ
Cine e foarte bogat poate pune 2 CT gaz în „cascadă”. Puteri mici-mici & mari-mari 😉
Spăl un măr 1 l/min, sau fac hidromasaj cu cele 25 de jeturi din super-duș cu 20 litri/minut.
Dacă una „pleacă” vineri seara, până pe marți-miercuri are o centrală funcțională.
Bani: 2 ⨯ 3.450 lei (cea-mai-cea) = 6.900 lei cu TVA. Dăăă!
Bine, poate fi o CT (de Spania, drept e) care modulează de la 1 la 40 kW. Evident, nu e ieftină.


Pentru încălzirea în pardoseală, puterea cerută centralei este chiar mai mică decât cea pentru calorifere 😉 Vezi ghid încălzire în pardoseală!
De cele mai multe ori, puterea prea mare mai mult încurcă. Deci, atenție @ puterea minimă a viitoarei tale centrale!
Știai că Viessmann 222-W are Pmin 1,6 kW? Decât 1,6? Mă gândesc: nici vorbă. Cine apreciază Pmin în România?
Reclamă: Preț încălzire în pardoseală €/m².


Top centrale termice, condensare, tehnologie de 2020: marcă versus model? J1 vs S10? iPhone 6 vs XS Max?


Se întoarce familia din weekend, vacanță?

Ca o mașină, centrala consumă cel mai mult la „accelerare”: ridicare temperatură de la [zicem] 12°C în vacanță, la 22°C.

Centrală de 36 kW? Trebuie ca și instalația să poată consuma cei 36 kW, vreo 32 de calorifere 22/600/1000 Korado [nu ieftinache], 70/50/22°C.

Să ridic de la 12°C la 22°C am nevoie de o energie de 24 kWh, de pildă. Ok.

CT 24 kW ridică în 60 minute. Energie = putere ⨯ timp = 24 kW ⨯ 1 h = 24 kWh.
CT 30 kW în 48 minute. 12 minute dup-o Austrie de 7 zile înseamnă ceva.
CT 36 kW în 40 minute. Mda, 20 de minute prețioase, câștigate o dată-n an.
Oricum, dacă CT are puterea minimă de 13..15 kW și se tot oprește la 5 minute (că atinge Tmax în apă) ⇒ e nevoie de timp mai lung față de o CT ce „știe” merge și cu 2..3..4 kW, ¯\_(ツ)_/¯.

De ce apelează omu’ la un vecin, sau la termostate Facebook? Știe că durează să ridice temperatura în casă. În 2020 oprim și pornim centralele de-a lungul zilei, ca pensionarii? Nu confort, nu facturi mici 😉 În loc de calorifere de-un metru, punem de patru metri? În loc de pas de 10 cm, punem de 2,5 cm / pardoseală?


Comparație. De ce celebra CasăBuhnici de 200 m² are o pompă de căldură de 10 kW, “decât”?
Dacă stai la casă cu S<250 m², izolată termic, nu te căzní cu calcule x³! CT 24 kW e bugăt.
Românu’, cu CH4-le, gazu’-n curte, în loc să caute consum-cât-mai-mic, ne arată că are €: devine sclavu’ ratelor pentru pompe de căldură (apă-apă), sau Isaura cazanului pe lemne/peleți/cucuruz. Bine că nu se branșază la Termoficare 😉
Vezi în Lemne Peleți Electric Butan versus Pompe căldură cât e halatu’, kilowatu’! Comparație-nchisă.


Putere centrală termică | Ce suprafață încălzește o centrală pe gaz de 24 kW. Câte calorifere duce?


Adăugare boiler [acumulare] unei centrale normale, de apartament


Dacă vin noi membri în familie, ori se cumpără un duș c-un milion de jeturi, se poate adăuga un boiler în anul 4, sau oricând.

CT apartament existenta + boiler/acumulare
Centrală termică de apartament existentă + acumulare adăugată după 4 ani

Acumulare, boiler adăugat unei CT normale


Mama ei de ARITMETICĂ. Simplu de înțeles.

Luăm o factură de gaz de 450 lei cu TVA, la o casă 100..150 mp în Cluj-Napoca. Plătim MWh = 1000 kWh.

Câtă energie, kWh (nu putere, kW) înmagazinează un metru cub de gaz? kWh/1 m³ gaz?

1 mc de haz (pardon: gaz) = 10 kWh (rotunjit de la 10,452). Vezi putere calorifică superioară pe site Delgaz Grid in orașul tău!

1 kWh = 0,159 lei cu TVA, martie 2018. Vezi o factură de gaz! Faci valoare de împărțit la cantitate.

Adică, într-o lună întreagă s-au consumat
450 lei : 0,159 lei/kWh = 2830 kWh/lună.

Per oră, va fi
2830 kWh : 30 zile : 24 h = 3,93 kW (pe oră).
kW fără h = putere. kWh = energie = putere x timp.

Per oră, în medie, casa a consumat o putere [la] centrală termică de 3,93 kW, per oră cum s’ar veni 🙂 Bun! Probabil, noaptea, zi mai friguroasă, urci de la 16°C la 23°C ditamai 5,6 kW (pe oră), iar diurn, zi mai caldă un infim 2,2 kW (pe oră).

Ce să spun? Ăștia 3,93 kW, pe lângă încălzire, cuprind și gazul pentru gătit + spălat corp uman, vase, pe jos, legume, papuci etc.

Obligatoriu să citești Raport de modulare, putere minimă: călduț afară? încălzire doar în băi primăvara târziu, toamna devreme? speli ceva, sau pe cineva cu jet mic? Aș recomanda și: Temperatură joasă, senzor extern + intern. Confort & economie & viață: maxime. Bani justificați.


Exemplu real: casă 240 mp de încălzire în pardoseală demisol + parter + etaj, țeavă = 1600 ml. Centrală 24 kW, fără n² grupuri de pompare. Factură gaz cea mai mare, 2017-2018, 490 lei 😉


250 m² & CT 24 kW. Factură ianuarie, 2020 = 600 lei.
Încălzire-n pardoseală peste tot, niciun grup de nicio pompare. Doar pompa mică din CT, nărăvașă.

Io simplific așa clienților mei: Timp de 12 ani factura cea mai mare 1490 lei/lună? Puterea necesară e cca 14,9 kW. Indiferent c-ai avut o centrală de 24..35..42 etc. kW. Mă rog: 14,9×1,5 = 22,35 kW.

Ceaușescu nu dădea caldură 24/24. Există un factor de multiplicare: f = 1 căldură min. 15 h/zi; f = 1,25 căldură 12 h/zi; f = 1,50 căldură sub 10 h/zi. La cazane pe lemne fără puffer, recomandat puterea x 1,5.

De faci cald doar 8 h/zi, centrala ar avea puterea 14,9*1,5 = 22,35 kW. Scenariu cam deloc întâlnit în 2018 la gaz, sau curent electric.

Merită banii panouri solare, fără trucare casa verde?

Vara [2016], factura de gaz vine cca 40 lei/lună/familie 3..4 persoane. [Fie 70 lei]. Adică: 40 lei : 0,159 lei/kWh = 252 kWh. Per oră, va fi 252 kWh : 30 zile : 24 h = 0,35 kW = 350 W (gaz). Pompa solarelor cu recirculare consumă (electric) +/-100 W x 4 mai scump decât gazu’ = 400 W. Adică: cu solarele economisești un caca-miți. Va fi un articol separat. Sunt pompe electronice de 10..40 W, dar 1500+ lei.


Informațiile de mai sus îți folosesc înainte de-a cumpăra panouri solare pentru acm! Jenant de ieftin ar fi 2500 lei, varianta doar vară. Panouri + boiler + materiale + montaj. 2500 lei : 40 lei factura ta vara : 6 luni de soare = 10 ani și 5 luni de recuperat banii. Durata de viață 10-15 ani? Ce-ar fi de-ai scoate un credit pentru 2500 lei? Fără Casa verde “trucată”, merită banii sistemul de solare?


Putere centrală termică | Câți kW pentru o casă sub 250 mp? Centrala termică: 22, 24, 26, 28, 30, 35, 42 kW?

Dincolo se vând centrale de 12 kW. Mă rog, nuuu-n România.

Interesant la noi, românii: o pompă de căldură pe curent electric de 9,8 kW încălzire (11,7 kW răcire) este recomandată la o casă de 200 mp.

De ce nu și o centrală termică pe gaz de 9,8 kW?

De ce o centrală pe gaz de 24 kW ar fi prea mică? De ce, pe gaz, să iei 35 kW?

Puterea termică în kW este putere termică în kW, indiferent că e dată de denumiri trendy: pompe de căldură aer-apă, sol-apă, plasme termice, panouri infraroșii etc., sau denumiri normale: centrale termice, cazane, reșouri, aeroterme etc.

Putere centrală termică | Ce puteri au centralele termice pe gaz?

Acum, 2018, puterile CT-lor sunt de la 1,8 kW la 150+ kW. Interesant: sunt de perete.

Poți lega mai multe centrale să obții puterea cerută. Eficiență mai mare: legarea în cascadă, cu alternare funcționare etc.

Putere centrală termică. De ce vedem 2 valori, în prezentări? Că:
a) putere pe încălzire și
b) putere pe apă caldă menajeră.
De fapt, e vorba de temperatura apei spre care se cedează căldura: tur/retur încălzire = medie 70°C/ErP, sau apă caldă/apă rece = 40/10°C. Tanana!
Scazi temperatura apei = crești puterea în kW a centralei. Încălzire-n podea cu 40/30, rezultă putere CT = 24+ kW.

Poate, cel mai interesant articol din site: Cele mai bune calorifere. Căldură mai ieftină, mai placută?

Putere centrală termică | Calcul necesar caldură pentru încălzire și apă caldă menajeră?

La apartamente și case de locuit, sau pensiuni: necesarul de căldură [instantaneu] pentru preparare apă caldă menajeră este mult mai mare decât necesarul de căldură [instantaneu] pentru încălzire. La birouri, sau ateliere fără dușuri este diferit.

La clădiri de locuit, PUTEREA CENTRALEI o dă necesarul de căldură, care trebuie să acopere 2 instalații distincte:

1. încălzire,

2. apă caldă menajeră.

1. Necesarul de căldură pentru ÎNCĂLZIREA casei

Se face conform STAS 1907/1 și /2, destul de dificil. Calculul la volum, făcut de ezermeșteri e aiurea, greșit.

Exemplu de incăpere 4,0×3,0x2,6 metri. Aceasta poate:

– avea un perete exterior, sau 2, ori 3 pereți exteriori

– fi neizolată, sau izolată termic cu 2 cm, 10 cm sau 15 cm (perete, podea, tavan)

– cărămidă Porotherm 25 Robust, sau Ytong BCA

– fi la etaj intermediar, sau la parter, mai nasol: la ultimul etaj

– avea un geam de 0,8×1,2 m, sau 1,8×1,8 m, mai bun sau mai nașpa

– fi dormitor, sau garaj, ori cămară alimente ș.a.m.d.

Deși are același volum 4,0×3,0x2,6 = 31,2 mc, necesarul de căldură pentru încălzire poate diferi foooarte mult.

O casă – cca 250 mp, izolată, parter + etaj – are necesarul de căldură pentru încălzire cca 15 kW.

15 kW pentru temperatura exterioara -18°C (Cluj), încălzire toooată casa +21°C.

Poți lua liniștit o CT de 24 kW că nu “se forțează”.

Stai relaxat! De consumai 40 kW, aveai o factură de gaz: 40 kW x 24 h x 30 zile x 0,159 lei/kWh = 4579 lei. Fii fără emoții în ceea ce privește puterea pentru încălzire. Ezermeșteru’, să n-o dea-n bară, că nu face calculul, spune: “îți trebuie o CT de 40 kW” că-i treb’e bicepși.

La o garsonieră: 3 kW ar fi un necesar enorm pentru încălzire 🙂 „Problema” e cu prepararea de apă caldă menajeră.

2. Necesarul de căldură pentru preparare APĂ CALDĂ menajeră (acm)

Centralele de 24, au puterea de fapt: 25..28 kW pentru preparare instantanee apă caldă menajeră.

Să faci un duș ca lumea ai nevoie de 12 l/min de apă caldă. Adică de cca 24 kW.

Dacă ai mai multe băi: ia CT + boiler încorporat, sau separat! Același lucru în apartament, dacă sunt dese situațiile spălare om + spălare blide. Consideră, totuși, și simultaneitatea de folosire a 2 consumatori de acm. Adică: degeaba ai 3 băi și sunteți 2 persoane.


Cum spun în articolul Cum se alege un boiler: Ia o mașină de spălat vase de banii ăia!

Sau: Apa caldă la centrale termice. Calculează volum boiler, sau volum vas expansiune închis în articolul Proiectare suport!


Putere centrală termică | Câte calorifere duce o centrală de 24 kW? Pompa.

Aici, recomand citire articol Echilibrare hidraulică. Vezi cum NU contează înălțimea casei! Dimpotrivă: chiar mai bine pentru pompă. Termosifon.

Un calorifer de calitate, nu ieftinache, 22/600/1000 are la 70/55/22°C [tur/retur/aer] 1184 W. Probabil, ai supradimensionat, „acoperitor”. Mă rog. CT de 24 kW duce caloric 24 : 1,184 = 21,2 calorifere de 1 metru, sau 10,6 calorifere de 2 metri. 21 de metri de calorifere tip 22/600/y.

Însă, NU dimensiunile caloriferelor contează = puterea instalată, ci NECESARUL de căldură.

Din păcate, vânzătorul (1st incompetent, 2nd mincinos) spune clientului că poate ar fi ok o centrală de 24 kW, dar NU DUCE POMPA, dle!


Elementar de înțeles: pompa duce putere termică = DEBIT CALORIC de 24 kW, NU 8, ori 12, sau 15 calorifere. Pompa habar n-are câte calorifere ai.

În general, (sunt excepții: Immergas Tera de ex.) centralele (Buderus, Ariston etc.) de 24, 30, 35, chiar 42 kW la Buderus au exact aceeași pompă, cam aceleași piese. Diferă arzătorul și schimbătorul de căldură pentru apă caldă menajeră. Caută pe net manualele de instalare cu datele tehnice respecive.

Cum se traduce debitul caloric [kW] în debit volumetric [l/h]

24 kW la delta t tur-retur 20° = debit volumetric de 1032 l/h. 15 kW = 645 l/h. 7 kW = 301 l/h.

Inălțimea de pompare e în funcție de lungimi, diametre, fitinguri etc.

În 2018, pompele “e” electronice = modulează de la valori foarte mici, la valori foarte mari: debite [l/h] și înălțimi de pompare [mCA].

Pompă CT Buderus 24..42 kW:

Caracteristica pompei din CT Buderus

Pompă CT Ariston 24..35 KW:

Caracteristica pompei din CT Ariston

Dacă ai 29 kW necesarul pentru încălzire, și/sau lungimi mai mari de țeavă, pui diametre ceva mai mari și gata. O pompă exterioară etc. Oricum, e un calcul hidraulic de dimensionare a conductelor destul de complicat. Va fi un articol despre cam ce diametre pentru cam câte calorifere.

Puterea pompei și aerisirea

Aer în instalație = forță slabă a pompei. Te rog, vezi Aerisire încălzire în pardoseală.

Putere centrală termică | Concluzie. Merită banii o centrală mai mare?

Nu supradimensiona degeaba centrala pentru încălzire! De 28 kW/încălzire și mai mari sunt muuult mai scumpe.

Consumul instantANEU de apă caldă menajeră dictează puterea centralei. Vrei 2 dușuri simultane ca lumea? Ai nevoie de 24×2 = 48 kW.

În funcție de situație, recomand:

0. Aș pune limitator de debit pe duș 6 l/min = 2 dușuri simultane/CT 24 kW. Adolescenții pot sta linistiți o juma de oră sub jet, simultan, fiecare-n baia lui.

a. Mai bine alegi centrală termică 24 kW + acumulare. Varianta apropiată ca bani de CT 30+ kW/încălzire. Vezi un mic top provizoriu CT + acumulare.

b. Mai bine alegi 2 centrale de 24 kW. În caz de avarie, ai una funcțională. Varianta obligatorie la instituții (grădinițe, spitale, dom’ primar etc.).

a’. Poți lua un boiler după 2 ani și 9 luni, dacă veți fi mai mulți. 🙂 Vezi articolul cu boilere! Boiler pentru centrală de apartament existentă.

b’. Poți lua a 2-a centrală peste 2 ani, dacă nu-ți permiți acum (utilizator casnic zic).

Interesant ar fi și articolul ăsta: Contează puterea minimă a centralelor termice?

Succes!

Comentariu. Aici, suntem pertu. Probabil, răspunsul e deja în Comentarii. Deși nu apare confirmare, mesajul se trimite. Pentru poze pune un link/cloud.

87 de comentarii la „Centrală termică pentru casă 150, 200, 250 m² Pompa”

  1. Buna ziua,
    Pentru o cladire de laborator cu 4 nivele din care unul la demisol, fiecare nivel cu o suprafata de aproximativ 300 mp, ziduri groase de 60cm din BCA, fara alta izolatie termica exterioara, geamuri termopan vechi, vechi (din aluminiu) si o inaltime pe nivel de 2.75 m credeti ca ar fi suficient de montat cate o centrala termica de 35KW pe fiecare nivel sau ar fi mai indicata o centrala de 40KW sau chiar mai mult?
    Am tot cautat pe net diverse calculatoare de puteri pentru centrale si sincer mai rau m-au incurcat rezultatele cautarii.

    Răspunde
      • E un laborator de la o institutie publica, laborator in care trebuie inlocuit sistemul de incalzire.
        Si pentru a fi sigur ca nu vom fi “pacaliti” de diversi ofertanti, am zis ca mai bine sa va intreb pentru ca stiu ca sunteti profesionisti.
        Va urmaresc site-ul de ceva timp, am folosit informatiile dvs. atunci cand am montat incalzirea in pardoseala si am ales centrala acasa la mine si chiar v-am recomandat unui coleg si prieten caruia i-ati montat dvs. sistemul de incalzire in pardoseala chiar anul asta la Buzau.
        Apropo, nu veniti la Buzau sa vedeti despre ce ar fi vorba legat de sistemul ala de incalzire si sa faceti o oferta de pret?

  2. Cum transformi o centrala de 32KW (1:2, 1:3 modulare, radiatoare) într-una de 25 sau chiar 18KW (?):
    1) te asiguri ca vana de gaz are max reglat pe 10-11 mb;
    2) comuti centrala pe putere minima (semireglabi sau soft) si reglezi surubul de minim al vanei de gaz astfel incat flacara sa aiba o inaltime de 3-4mm iar centrala (aprinderea) sa porneasca silentios, fara bubuituri;
    3) setezi temperatura pe tur pe 50 grade (CT condensatie) sau pe 60 grade (CT conventionala) si incepi sa maresti PUTEREA DE INCALZIRE (la punctul 2 ea a fost setata pe MIN) – observi atent cum creste temperatura pe tur (termometru digital cu sonda exterioara pe teava de tur ce ieses din CT); la un moment dat vei observa ca nu mai creste, ca stationeaza la de ex. 30, 40 sau 50 grade – cresti foarte usor puterea pana vezi ca este atinsa temperatura dorita pe tur (50 sau 60) in 15 – 25 minute; la final aia este puterea necesara pt. instalatia ta – 60, 70 sau 80% din puterea totala a CT-ului;
    4) pui analizorul de gaze si vezi ce valori afiseaza

    Răspunde
      • Confirm cele spuse mai sus. Detin o Arca Pocket 24f iar la prima verificare a centralei, instalatorul asa a reglat-o, flacara are undeva la maxim 4mm, puterea centralei a fost redusa de asemenea si din centrala, prin scoaterea capacului de reglare temperatura circuit incalzire si mutarea sagetii pe valoarea 1. Singurul inconvenient ar fi ca la incalzirea apei calde menajere, desi la dus am perlator de 5l/min, aceasta nu este incalzita chiar cum as dori, ci vine ceva mai rece dar nu e ceva care sa deranjeze.

  3. Buna ziua, domnul Bogdan!
    Context:
    Casa 200mp – Parter (~100mp, inaltime 2.5m) + Mansarda (~100mp, inaltime 2.4m), incalzire in pardoseala, izolatie exterior (in viitor) 20cm placi minerale, in pod 20-25cm fibra lemn. Camera tehnica suficient de mare. Vrem sa ne mutam repede in casa (#soacra) = achizitie urgenta centrala pe gaz (mai tz o sa fie Pdc + voltaice).
    Intrebare: Vreau sa iau Chaffoteaux Mira Advance 25 pe care o recomandati (de Ariston mi-e frica la cate crapa la ele), dar instalatorul ma sfatuieste sa pun 2 centrale Baxi Luna Platinum+ (1 parter, 1 mansarda) dar am vazut ca nu le recomandati pt pardoseala. Avand in vedere ca recomandati 2 centrale in cascada merita sa iau 2 centrale Chaffoteaux? Sau e suficienta doar 1?
    Multumesc anticipat!

    Răspunde
  4. Buna ziua la voi,
    Am si eu o intrebare ramificata in doua, care arata ca o:
    Compunere: introducere- cuprins-incheiere.
    Introducere: imi fac acum o casa .
    Cuprins: 117mp construiti.(-~85 mp utili), doar parter . Izolatie: polistiren 10 cm. Locuim: 2 persoane. H incaperi-2,7 m.
    Incheiere: in incheiere apare intrebarea cu ramificatii: Care solutie de incalzire v-ati face voi acasa la voi: incalzire in pardoseala sau cea cu calorifere?
    Ce fel de sistem de incalzire: CT-gaz, sau pompa de caldura.
    Daca CTgaz- cati Kw?
    Daca pompa-atunci de care si cu Ce caracteristici?
    Raspundeti ca si cum casa cu dimensiunile descrise mai sus ar fi a voastra. Ce solutii ati adopta?

    Răspunde
  5. Buna, am o problema.
    Am o casa cu 18 calorifere de tabla
    Am avut o centrala veche care a inceput sa faca zgomot mare si mergea rau, am schimbat-o cu una ariston genus one 24 kw.
    Dar am o problema, care de fapt e veche numai ca acum s-a intensificat. La mansarda nu se incalzeau bine caloriferele decat daca mergeam pe 2.2 bari si bineinteles temperatura tur cat de sus..
    Acum am pus centrala asta , si merge si mai rau.
    Am cautat si am vazut ca pot sa modific viteza pompei si am dat pe ” viteza crescuta” dar tot nu ajunge caldura si sus, decat daca cresc presiunea la aprox 2 bari. Problema e ca si cu presiunea crescuta tot nu merge macar ca cealalta.
    Mentionez ca am facut echilibrare hidraulica, am pus robineti termostatati, insa problema nu dispare.
    Intrebarea mea e : ce va avea cu presiunea ca dupa logica mea nu ar trebui sa diferentieze cu nimic. Centrala e la parter si e doar parter si mansarda.
    Instalatia e facuta de mult , pana la distribuitor e cupru 22 si de acolo pexal 16.
    Asa a facut-o pe atunci cine a lucrat la casa.
    Dece nu merge nimica sus cu 1 bar de ex si la 2 misca cateva calorifere dar nu toate?
    Filtru y curat, alte filtre nu mai sunt.. aerisit e…. ce sa mai fie…??
    Va rog o parere si va multumesc!

    Răspunde
      • Culmea ca e o centrala afara pe motorina, are o pompa de vreo 200w. Daca pornesc aia ard toate de numa.
        Momentan aia e inchisa, ca nu cumva sa mearga circuitul pe acolo, sa fiu sigur.
        Dar de ce la asta pe gaz numa la presiune mare merge cat de cat…
        Si la aia pe motorina nu conteaza

      • Presiunea nu are legătură cu circulația apei prin instalație. Pompa din Genus e de 42 Wați, de 5 ori mai mică față de cea de 200 W. Este foarte important să vedem dacă acel singur calorifer (mansardă, dezavantajat) se încălzește când toate celelalte sunt închise; nu de sus până jos, ci partea de sus, toată lungimea, banda orizontală de sus. Dacă nu se încălzește: există aer în calorifer și/sau aer pe traseu și/sau obturare robinet tur, retur, îmbinare, țeavă și/sau există un bypass undeva etc. În același timp, ar trebui verificat: temperatură retur calorifer și temperatură retur sub centrală. Mai cald sub centrală = bypass pe undeva.

  6. Intrucat am cumparat deja o alteas de 35kw, la o casa p+1+m, aprox 220mp total si 6 bai / 2 vor fi folosite simultan in primii ani si din ce citesc la tine ar fi mers si 24 kw, ce ma sfatuiesti sa fac?
    Am optiunea de a o schimba cu o genus one system de 24 kw plus boiler cu serpentine.. asta e varianta pe care mi o mai poate oferi comerciantul, intrucat au trecut 30 zile chiar de la achizitie..(am vazut ca nu agreezi varianta boilerului cu serpentina)

    Răspunde
  7. Buna Bogdan

    Am tot citit la tine pe site in legătura cu puterea minima la Ct
    Putem scălda cu 28 grd șapa continuu…
    Cum se face?
    La mine apa pe tur nu scade in perioada aceasta sub 30 grade la centrala.
    Acum urmăresc sa schimb centrala cu una de 14 kw
    Ma va ajuta cu siguranta sa meargă mai întins ( mai îndelungat armatorul)
    Dar sa meargă cu 28 grade… ?
    Ma ajuți te rog sa înțeleg?
    Și încă ceva.
    Dacă la centrala pot modifica puterea maxima a arzatorului pt incalzire de la 1 la 100 ,iar apartamentul meu de 100 mp situat între etaje și poziționat bine la sud și izolat cu 10 cm polistiren pot seta pe maxim 8-14 %?

    Răspunde
  8. Interesant articolul, chiar daca in anumite părți depășește bunul simt. Oricum, dacă se poate un sfat.
    Am o casa, 120 mp pe etaj, p+1+scara interioara. Prima centrala a fost un Buderus de 46kw cu tiraj natural. O nenorocire, consumul era imens. În locul ei am cumpărat un Ariston C Clase cu 2 cai apă în boiler de 100 litri și căldură. Din păcate nu face cald in calorifere, sunt călăi. Menționez că țevile principale au rămas de la monstrul de 46 kw, și că centrala decuplează boilerul, dar nu încălzește.
    Mulțumesc

    Răspunde
  9. Buna ziua
    Trebuie sa imi inlocuiesc centrala si nu stiu ce putere mi-ar trebui la centrala?
    Am de incalzit o casa izolata de 200mp, 2.7 m inaltimea camerelor. Si am montat si un boiler de 200 l cu doua serpentine.
    Vanzatorii ma tot imbie cu centrale scumpe de 35kw, dar mi se par cam scumpe.

    Răspunde
  10. Buna ziua.La multi ani ,buni.Domnule Bogdan ,ca multi cititori, am si eu una problema .Detin un sistem IPAT cu automatizari(actuatoare ,grup amestec,vana de amestec si centrala de comanda wireles cu termostate wireles…)dublate bineinteles (la sugestia “opozitiei”) de calorifere .Acum folosesc sursa de caldura centrala pe lemne cu ardere normala .cu recirculare pe retur si atasat un boiler termoelectric.Doresc sa trec pe gaz initial pe butelii pina se finalizeaza reteaua…cred ca 1an..Casa e impatita in 2 corpuri (unul cu IPAT si unul cu calorifere )cea cu calorifere (4cal.) 70mp V=167mc,cea cu IPAT S=88mp V=220mc. M-am orientat catre Vissman Vitodens cu termostat OT.Am 3 bai si 2 buc.Casa este izolata bine fara mansarda cu pod ventilat ..Credeti ca trebuie sa iau centrala cu incalzire ACM sau cu boiler separat.??Pot folosi boilerul termoelectric pe care il folesesc. 24-28Kw credeti ca sunt OK?? Va multumesc.

    Răspunde
  11. Salut Bogdan! As fi bucuros sa ne faci un top al pompelor de caldura aer-apa. Am vazut la cei de la Ariston Nimbus Plus S Net. Ma uitam la 2 variante: 40 S Net si 50 S Net, avand urmatoarele specificatii:
    1. 40 S Net: -7 °C T apa 35/30°C=1.0/4,1/4,5kw (putere termica minim/nom./max.)
    Cop nom. 3.3
    +7°C T apa 35/30=1,5/3,5/5,7kw (putere termica minim/nom./max.)
    Cop nom. 5,1
    2. 50 S Net: -7 °C T apa 35/30°C= 1.0/5.0/5,4 kw (putere termica minim/nom./max.)
    Cop nom. 3,1
    +7 °C T apa 35/30=1,5/4,4/7,1 kw (putere termica minim/nom./max.)
    Cop nom. 5
    Intrebare(i): se poate utiliza una din cele doua variante la un necesar termic de 4,6 kw calculat la -15 °C T ext. si 22 °C T int.? (Incalzire in pardoseala)Am vazut ca ambele gestioneaza “decat” un circuit de incalzire! Se poate conecta un boiler pt. ACM? Multumesc si spor la traba!

    Răspunde
    • Acestui tip de pompe de căldură (pc) îi adăugăm rezistență electrică suplimentară: 2, 3, 4 kW.
      Un boiler cu pompă de căldură = 3500 lei (Nuos de ex.). Un boiler legat cu pompa de căldură 6500..7000 lei, în cazul nostru. Propunem: pompa de căldură = căldură, boiler cu PC separat = acm.

      Răspunde
      • Multumesc pentru raspuns! Stiu de existenta (montajul) rezistenței electrice la pc aer-apa. Fiind o oarecare diferenta de pret de achiziție as fi mers pe varianta cea mai apropiata de necesarul casei, necesar furnizat in regim de pc, doar in cazuri extreme (-15 de ex.) sa se apeleze la rezistenta. Am vazut in fisa tehnica de la Ariston ca dau temperatura bivalenta de -7°C. Este adevarat ca sub aceasta temperatura, pc nu mai face fata fara rezistența electrică?
        In ceea ce priveste Nuos, am vazut ca se recomanda montajul intr-o incapere de minim 20 m3. Eu as avea 16 m3 in CT. Exista totusi posibilitatea montării in aceasta încăpere? (probabil conectarea cu tubulatura la exterior).
        Pentru proiectare incalzire in pardoseala, instalatie apa rece si calda cu recirculare, avand in vedere inceperea lucrarilor prin luna septembrie, in ce perioada ar fi recomandat sa iti trimit documentele? Ssigur fac cu voi, cel putin partea de proiectare si camera tehnica. Faceti proiectare si la canalizare legata la o ministatie de epurare?
        Multumesc. O zi buna!

      • Rezistență electrică cu PC
        Am avut temperaturi de -18°, fără a fi nevoie de rezistență. Avem situație că sub 0, deja e nevoie. Depinde de necesarul de căldură al casei și puterea pompei. Contează și banii pompei: 11.000 lei vs 30.000 lei, aceeași putere.
        Însă, putere mare înseamnă eficiență proastă la peste +7°. Clujul are cca +12° media sept.-mai. Contează tooot sezonul, nu doar luna ianuarie.
        Nuos = boiler cu PC încorporată
        Hmm, interesant! La un cazan pe lemne se recomandă ca aerul să vină din partea opusă a încăperii și de sus. Așa, aerul rece se va pre-încălzi, că are drum lung până în priza de aer a cazanului, aflată jos. Eficiență ardere mai bună. Idem pt. acest Nuos. 20..30..8 m³, nu contează aș spune. Să-i dăm aer cât mai cald = eficiență sus.
        L-aș monta în baie, nu în Honolulu-cameră-tehnică.
        Proiect
        Oricând. Nu mai târziu de 2 săptămâni.

  12. Buna seara,
    Am o casa de 170 mp, mi s-a instalat o centrala vaillant eco tec de 31,8 care functioneaza pe butelii propan insa nu au montat kitul de conversie si imi consuma o butelie de 70 litri/35 kg la 5 zile(238 lei). Mentionez ca la parter am 3 calorifere si scara din baie plus pardoseala in living, holuri si baie iar sus am 5 calorifere si pentru apa calda un boiler de 120 litri.Va rog sa-mi spuneti ce s-a gresit, este centrala prea mare sau e din cauza ca nu au montat kitul de conversie pe gpl? Multumesc.

    Răspunde
    • Pfui! Io nu știu centrală să meargă fără duzele potrivite: gaz natural, GPL. Mă refer la centrale care nu au vană electronică ce se poate calibra pe GPL. Aici nu mă pricep.
      Oricum, dacă sunteți la prima încălzire a casei, este destul de normal să consume mult casa. La fel, caloriferele aduc facturi peste încălzirea în pardoseală. Adică, io m-aș aștepta la o factură spre 1000 de lei, chiar dacă nu e gerul Bobotezei. Din ultimele mele calcule, GPL-ul e mai scump 2,5..3 ori față de gazul din rețea. 170 m², GPL, 1000 lei/lună = elegant.

      Răspunde
  13. Salut, Bogdan! Felicitari pentru noul aspect al site-ului, e intuitiv si placut ochiului! 🙂
    Am mai multe intrebari pentru tine:
    1. Se da casa S+P+E de 200 mp din care 130 incalziti cu centrala Ariston Genus One 24 + boiler 200l, recirculare acm si plita pe gaz la care se gateste aproape zilnic. La parter este ipat, in rest calorifere. Am izolat anul trecut podul cu celuloza 30 cm (inainte era un strat de 10 vata minerala), dar consumul a ramas ca inainte. Consum 2.000-2.500 mc/an de gaz. Cum ti se pare acest consum si ce as mai putea face sa il scad?
    2. La parter am nevoie ca dimineata a fie cald, asa ca e programata sa porneasca pe la ora 6, ora la care caloriferele nu prea merg, ca nu e necesar de caldura. Cat de ineficient e ca centrala sa faca 55 Grade C si grupul de amestec sa scada apa la 40, ca sa nu se incinga pardoseala? Nu exista vreo setare in centrala asta desteapta sa poti programa temperatura de tur pe ore?
    3. Am gasit in meniul centralei doua setari la care nu vad diferenta: 213-Reglare putere maxima incalzire si 234-Procent putere maxima pe incalzire. Care e diferenta intre ele?
    4. Am citit undeva de cineva care a scazut la jumatate puterea maxima pe incalzire si i-a scazut considerabil consumul de gaz. E posibil asa ceva?
    Multumesc si keep up the good work!

    Răspunde
    • 0. Schimbat site din cauză hecăr, care n-a încăput de noi.
      1. 2500 mc * 10,5 kWh/mc = 26500 kWh/an * 0,162 lei/kWh = 4252 lei/an : 9 luni reci = 473 lei/lună. Mareee mi se pare.
      2. Cum spun: NU repede-repede căldură și intermitență fac economia. Ci: temperatura reală = temp. cerută constant, continuu. Dificil. Va fi un articol cu regim staționar = the best, tranzitoriu = enervant și: facturi mari, instalație îmbătrânită infinit mai repede, poluare mai mare + evident, confortul cel mai prost.
      3. AM impresia că 234 nu cere recalibrare gaz. Mi se are util. Nici service-le nu-mi știe răspunde. CU siguranță, un cititor va descoperi.
      4. Da. Vezi pct. 2!

      Răspunde
      • Ai fost foarte prompt, dar nu prea mi-ai raspuns la “chestiune”. Incerc sa reformulez pe scurt:
        1. Consumul de gaz e mare, am inteles. Ce mai pot face ca sa il scad? (fara sa reduc temperatura interioara)?
        2. Am inteles ca regimul stationar e the best, dar asta se preteaza cel mai bine cand ai doar incalzire in pardoseala. Cat de mare e pierderea cand centrala trimite apa pe tur la 55 grade si grupul de amestec o scade dupa un metru la 40?
        3 si 4. Cat pot sa scad puterea maxima pe incalzire fara sa am probleme? Si ce probleme ar putea aparea?
        5. Multumesc inca o data!

      • Si totusi, ca sa am pardoseala fara alternari orare, ar trebui sa am temp. f mica a apei din pardoseala. Asta inseamna ca turul ramane pe 50 pt calorifere si pardosela pe 30, prin grupul de amestec. E eficient sa impun scaderea aceasta?

      • Sunt perfect de acord cu o temperatura sub 30 pt pardoseala. Cu ce NU prea sunt de acord e ca centrala sa faca 50 (ca atata au nevoie caloriferele) si ipatul sa foloseasca doar 30 din cele 50. Adica, centrala baga 50 si eu folosesc doar 30. Mai e eficienta treaba asa?

      • Vlad, si eu sunt cu IPAT la parter si calorifere sus. Nu am nici un grup de amestec, pompe…sunt pe curba 0.5 si inca nu am depasit 31 grade pe tur (cand sunt 0 grade afara), reglarea se face prin Sext, nu am nici un senzor intern si am constant 23 de grade atat jos cat si sus (chiar putin mai mult sus pe calorifere)
        Trebuie incercat, nu inseamna ca daca ai calorifere sus nu pot sa dea destul caldura pe temperatura joasa.
        Eu am setat la 231 – 40 iar la 234 – 35

      • Probabil tu ai caloriferele supradimensionate, de fac fatza la temperatura joasa. La mine sunt destul de mici caloriferele. Nu inteleg cum ai setat diferit cele doua valori, practic nu e aceeasi setare? Sau care e diferenta intre ele?

    • Ciudat ca consumul e la fel tinand cont ca ai crescut considerabil izolatia la pod. Consumul clar ca depinde si de restul izolatilor, performanta geamurilor si se spune ca si de etansietate, ca una e sa schimbi aerul o data pe ora sau de 3-5 ori. Eu am un consum de 2000mc pe an la 177mp utili, temeratura de 23, din toamna pana in primavara. Acuma am schimbat centrala, o sa vad daca a adus reducere la factura, confort sigur.

      Răspunde
  14. Pentru a putea folosi doar pompa interna a centralei pe gaz ( impreuna cu incalzirea in pardosea ) fara nici o alta pompa exterioara , centrala pe gaz NU trebuie sa aiba supapa de bypass sau daca are , sa fie reglabila manual ( sa se poata regla manual de catre inginerul de service , utilizator etc )

    Ce parere aveti de distribuitoarele de incalzire in pardosea cu echilibrare hidraulica dinamica , gen : Rehau Easyflow , IMI Hydronic Dynacon Eclipse sau Uponor Vario S DFC ?

    Rehau : Heizkreisverteiler Easyflow
    IMI Heimeier – Dynacon Eclipse Radiant System: Discover how easy commissioning can be!
    Sint mai usor de echilibrat hidraulic in instalatiile de incalzire in pardosea decat instalatiile cu distribuitoare standard ( clasice ) ?

    Distribuitoarele cu echilibrare hidraulica dinamica sint fara actuatoare ( servomotoare ) electrice .

    Răspunde
    • Centralele moderne cam au supapă Δ presiune, să nu meargă pompa înfundat. Nu cred că poate fi reglată. Așa e proiectată o CT. Să dăm credit inginerilor care au dimensionat acea supapă Δp. Oricum, se poate lăsa un calorifer, o buclă de pardo fără actuator. Simplu. Pompele sunt modulante. Immergas-ul poate fi setată pe Δt = 5°C = economie de energie electrică, nu de gaz. Sh!ty Genus are cea mai mică Δt de 10°C, așa că: setez pompa pe turații maxime. Era super-ok să fi avut Δt de 1..3°C.
      ¯\(°_o)/¯ Am un amic foarte bun la Imi, deci: recomand Imi.
      Echilibrare hidra = ekilibrare termică. Cea făcută din proiectare și în exploatare de om = the best. Dacă proiectarea și echilibrarea sunt nasoale = acele piese de echilibrare pot ajuta. Io nu folosesc veci. Într-adevăr, mă ajută experiența plictisitor de lungă de proiectare (1995), exploatare, urmărire confort clienți.

      Răspunde
  15. Salutari.
    Avem o casa construita in 2015. Caramida Porotherm 30, plus polistiren 10. Casa este P+1+M. Ferestre nici prea multe, nici prea putine, dar de buna calitate, trei foi de sticla.
    Suprafata utila: P -90 mp. Etaj – 90 mp. Mansarda – 60 mp, dar aici e mai mult depozitare si loc joaca copii vara, desi am instalat si aici 3 calorifere, a fost mai simplu sa facem atunci toata instalatia. Iarna nu am pornit decat de 2 -3 ori poate un calorifer, cand a fost foarte frig, acolo avand masina de spalat haine de fapt. Total 3 bai.
    Calorifere vreo 6 de 160 lungime/60 inaltime, din otel.
    Plus unul in living de 300 lungime si 50 inaltime si altul intr-o camera a unui copil de 200 lungime pe 30 inaltime. Nu ma intrebati, asa au fost geamurile proiectate, asa au facut instalatorii atunci instalatia.
    In cele 3 bai calorifere tip prosop, medii.
    Ar mai fi in mansarda 2 calorifere de 120/60 si unul de 250/30.
    Conectati la termoficare oras, agent primar. Avem practic un punct termic, o anexa lipita de casa efectiv, de vreo 5 mp, in care acum este schimbatorul de caldura, tevi, robineti, pompa, boiler 100 litri prin care trece apa calda (fara a fi folosit electric decat daca nu merge termoficarea orasului). Din anexa pleaca practic spre casa apa calda si separat alte doua tevi, tur si retur pt incalzire.
    A venit gazul, am fost racordati, este tras in acea anexa si separat in bucatarie pt plita, care deja functioneaza pe gaz ok.
    As vrea sa stiu ce tip de centrala pe gaz sa cumpar, respectiv cati kw, sa faca incalzire si acm sau doar incalzire, caz in care cum fac apa calda, folosesc boilerul actual, care are deja 5 ani, trebuie altul.
    Precizez ca in Dr.Tr.Severin, gazul e doar de cativa ani, iar firmele nu au inca experienta, fiecare recomandand probabil fie ce au, fie modele la care asigura service si stiu cu ce se mananca, dar cam atat, nu prea poti discuta cu ei pe larg. Centrala va fi montata in acea anexa.
    2 adulti + 2 copii, plus ocazional un bunic/bunica.
    Multumesc anticipat.

    Răspunde
      • Salut. Revin cu o intrebare scurta, sper. Am facut o plimbare pe la cei din orasul meu, Tr. Severin si nu prea am primit raspunsuri clare. Multi evident recomanda puteri mari, de 30 sau 35kw, ca e la moda la romani asta. Altii au de toate, ce vrea clientul, fara sa iti spuna clar ce ti-ar recomanda el, la casa pe care o ai tu. O singura firma, la ce am eu, mi-a spus ca imi recomanda Viessmann 100, varianta de 26 kw, cu boiler separat, al meu adica. Sau varianta cu boiler inclus, cum prefer eu. Ei recomanda separat, sa il folosesc pe al meu. Din pacate ei nu au Ariston si nu monteaza. Am gasit altii care au Ariston, dar nu au fost in stare sa imi explice care ce si cum face, ei monteaza ce comand eu. Asadar, cu speranta ca nu sunt stresant, desi clar ca sunt. Sorry. Ce recomanzi sa iau. Buget, cu tot cu montaj (care e cu tot ce trebuie maxim spre 1200 la noi) spre 6500 lei. Merci mult.

      • Te rog să citești pagina Contact. Acolo spun: Nu îi contrazicem, convingem pe alții. Spună, facă, recomande fiecare ce vrea! DECI, te rog, citește: Top CT gaz și acest comentariu: Alteas cea mai nașpa.

        Nu mă mai întrebați de Viessmann Vitodens 100-W, VĂ ROOOG. RECOMAND DOAR VIESSMANN VITODENS 222-W.

        Am clienți (optimizare inst. existente) care nu aveau niciun confort cu încălzirea în pardoseală. Au înțeles ce le-am arătat fizic în casa lor = Vitodensu 100 dat cadou socrilor, luat Genus. Adică, nu vorbesc fără mine. Știu ce recomand, știu cum funcționează în realitate. NU MĂ INTERESEAZĂ branduri și alte vrăjeli de comerț.

      • Punctual: intre Ariston Alteas One 24 si Ariston Clas B One 24, ce sa aleg, raportat la situatia mea, evident.
        Prima costa 4400 lei, a doua 5500 lei.
        Prima are net, a doua cred ca nu, asta vad eu cel putin. Conteaza sincer?
        A doua are 2 boilere de 20 l observ, prima e instant vad.
        O pot pe prima cupla cu boilerul meu extern actual de 100 l, la nevoie. Ce costuri si daca merita.
        Cam atat. Multumesc.

      • In casa exista 3 dusuri. Evident, in 5 ani, nu au fost niciodata folosite simultan. Doua odata au mai fost, cand venim din vreun weekend, special vara, mai mirositori sa fiu poetic, suntem 2 persoane simultan la dus. Sa folosim in acelasi timp 3, never. Nici macar cuplat cu bucataria nu cred ca se va intampla, poate odata la 2 ani o situatie din asta.

      • Da. Io nu prea recomand acumularea (niciodată boiler cu serpentină, mai nou). Aș recomanda așa:
        a) Genus One 24 = 3450 lei, sau
        b) Chaffoteaux Niagara Advance 24 (de fapt: Genus cu acumulare de 40 litri) = 5800 lei.
        Centralele astea au același schimbător cu plăci de 24 kW = duș continuu + acumularea de 40 litri (fără nicio stratificare pe verticală) care se regenerează sub 4 minute (pentru acele situații în 2 ani de suprapunere aceleași minute sub 2 dușuri).

      • Am avut Vitodens 35kW, am schimbat-o cu Genus, pe vremea aceasta. Vitodensul nu il puteam “controla”, Tmin>30grade, Pmin 11kW. Asta o setezi brici, adica senzorul extern 🙂 15 grade afara, 25 grade apa, 10 grade afara 27 apa… si pare-se ca si consumul e mai mic 🙂 dar inca e in verificari.

      • Utz e cititor, scriitor pe site. Nu client căruia să-i fi arătat fizic, în propria-i casă, cu propria-i instalație de încălzire în pardoseală, fenomenul aiurea: când ∃ Vitodens 100-W(eci) recomandat de mine. Utz pur-și-simplu a înțeles textul acestui site, spre deosebire de: muuulți instalatori, muuulți ingineri de service centrale termice, chiar muuulți ingineri de instalații.
        Mulțumesc, Utz.

        „Electrica ca electrica, dar hidraulica ne omoară.”

      • Apropo de recomandarile magazinelor, am intrebat de ce nu aduc centrale mai mici de 24kW, raspunsul a fost ca nu le accepta cei de la Eon si nu le dau aprobare… ori inventii, ori si la unii si la altii le convin centrale mari, preturi mai mari, consumuri mai mari…

      • Mda. Nu cred. Nu e cerere. Punct. Nu doar eon dă gaz. Pot avea stație de butan etc.
        Așa știe Rămânia: biceps = putere. Doar să ne uităm la politica românească și totul devine clar.
        Să fiu de acord cu o părere extra-instalații aici: În Rămânia ∃ mai multă incompetență, decât hoție.