Categories: Termice
February 26, 2019
| On acum 4 săptămâni

Pompă centrală termică & automatizare încălzire în pardoseală

Prea multe Matrix-uri de automatizare încălzire în pardoseală pentru a opri o pompă centrală termică. Scopul existenței pe Terra a unei pompe = recirculare apă.
Centralele termice de ultimă generație au pompe electronice, care consumă doar 4 Wați pe turații minime.
Centralele Tutankhamon aveau pompe de 100+ Wați, non-electronice. Normal, oprind pompele alea, se făceau ceva economii de energie electrică.

Pompa este un element din centrala termică ce se strică frecvent? Consumă mult curent? Este foarte scumpă? De ce să oprim pompa dintr-o centrală termică fiabilă și deloc ieftină? În cutie, centrala ține 100 de ani.

Toooată lumea adoptă adevărate Matrix-uri de automatizare complexe, scumpe, module, kituri ș.a.m.d. că trebuie oprită o pompă ce consumă 3..4..9 Wați pe turațiile minime.

Neapărat trebuie oprită. Și cu asta, basta, dle.
– Why?

Arzătorul unei CT se oprește, oricum, când apa din țevi atinge temperatura reglată: manual, sau automat. La 34°C de exemplu. Indiferent că este legat, sau nu, un termostat centralei termice.

Pompa centrala termica 4W retea

Pompă centrală termică. Cât consumă?

Pompele din centralele termice moderne consumă maximum 45 W.
În general, sunt electronice. Consumă de la 0% la 100%.
Să fie 45 W x 24 h x 30 zile = 32,4 kWh x 0,65 lei/kWh = 21 lei/lună.
Când merg pe turație minimă, consumă 20% = 4 lei/lună. Așa le reglez în apartamente.
25% din timp n-ar fi oprită de automatizare = 1 leu/lună.

Deci, că automatizarea nu oprește pompa ar fi 1 leu/lună în plus.
Dar, oare, nu mai bine recirculăm apa la ralantí prin șapă? S-o menținem dezmorțită?

Pompă centrală termică. Defecțiuni. Protecții.

O pompă ieftină de 2 lei – pusă cazanelor pe lemne, unde sunt ba 5°C, ba 120°C în apă, umiditate și cenușă – merge continuu din septembrie în mai. Funcționează 15 ani, fără probleme.
Pompa este unul din elementele din CT ce se defectează foarte rar.
Cine are deja CT de apartament, de câte ori a avut probleme cu pompa?

Pornirile-opririle sunt dușmanul pompelor.
Un hidrofor are acel vas de expansiune, să se micșoreze numărul de porniri-opriri ale pompei.
Dacă stau fără să se învârtă, se blochează. Centralele moderne le pornesc vreo 5 minute la intervale de 24-48 ore, chiar și vara.

Pompă centrală termică. Reglaje funcționare.

În mare parte, se pot regla, din tabloul centralei, sau propriile butoane, în următoarele feluri:
1. Cu deltaT constant. Omul poate impune diferența de temperatură dintre tur și retur. Pompa se auto-reglează (turații) astfel încât să păstreze 5….30°C între tur și retur. Consumă între 20% și 100%, în funcție de cerere.
2. Se poate impune turația maximă, 75% de exemplu. 34 W.
3. Se poate impune turația minimă, 20% de exemplu. 9 W.
4. Alte pompe au butoanele lor, proprii.
4a. Se pot seta pe diferite trepte de viteză. Fixe, nu modulante.
4b. Se poate opta pentru modulare cu înălțime de pompare constantă, indiferent de debit. Adică, debit mare = consum mare. Debit mic = consum mic.
4c. Se poate alege modulare pentru un punct de funcționare ce ține cont și de debit, și de înălțimea de pompare. Debit și înălțime mici = economii de energie electrică maxime.
5. Nu știu încă să fie în centrale termice, dar există pompe learning, sau autoadapt care învață cam când este cerere de căldură. Când nu e cerere, se pun pe turațiile minime.

Pompă centrală termică. Comenzi cu și fără termostat.

Pompa din centrala termică este comandată de către tabloul centralei. După oprirea arzătorului, pompa mai recirculă agentul. Omul poate seta:

1. Post-recirculare 0..20 minute, după ce s-a oprit arzătorul.
1a. Cu termostat, pompa se oprește.
1b. Fără termostat, pompa se pune pe turația minimă. Probabil, scald doar băile cu apă călduță.

2. Post-recirculare automată, după oprirea arzătorului. Face centrala ceva calcule și lasă pompa să meargă mai mult, ori mai puțin timp.
2a. Cu termostat, pompa se oprește.
2b. Fără termostat, pompa se pune pe turația minimă.

3. Post-recirculare în mod continuu.
3a, 3b Cu termostat, fără termostat, pompa va merge pe turația reglată la nesfârșit.

Pompă centrală termică. Duce încălzirea prin pardoseală în toată casa, fără alte grupuri de pompare?

Da…

Bogdan

'99: Facultă instalații Cluj, '00: Management energetic clădiri, '95-azi: fan termice

Disqus Comments Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*